vineri, 30 august 2013

Important places to see in Maramures

Maramures - Splendors of the Romanians

Tourist attractions, tradition, nature, beautiful places, 1001 reasons to visit Romania.

YouTube - http://goo.gl/MwnjDl

Maramures Art, Tradition, Monastery - http://goo.gl/sbzQ93

Poienile Izei - Maramureş, Video - http://goo.gl/LFwUCo

Tourist attractions - http://goo.gl/wfYcDZ

Mocanita, Viseu de Sus, 84 photos - http://goo.gl/hgHxNv

Travel with Mocanita, 109 photos - http://goo.gl/YoOLWT

The Maramures Village Museum, 93 photos - http://goo.gl/NgdbGP

Cuvioasa Paraschiva Wooden Church, 34 photos - http://goo.gl/5Z6rt1

Cuvioasa Paraschiva, Desesti wooden church, 30 photos - http://goo.gl/l9J8bP

Nasterea Maicii Domnului, wooden church-Căieni, 21 photos - http://goo.gl/Vg08Xf

The Saint Nicolae Susan, 57 photos - http://goo.gl/mXbCyM

Poienile Izei wooden church, 15 photos - http://goo.gl/IUxbY4

Sugatag Village wooden church, 30 photos - http://goo.gl/mvfNmY

Merry Cemetery in Sapanta Peri, 62 photos - http://goo.gl/IfRlmJ

Sapanta Peri Monastery, 63 photos - http://goo.gl/kpJ8YI

Barsana Monastery, 62 photos - http://goo.gl/OgIWfH

Rohia Monastery, 30 photos - http://goo.gl/PnJScZ

Saint Ilie Monastery, Dealul Mare, 75 photos - http://goo.gl/XZ8Tqj

Art, Traditions, Manners, 109 photos - http://goo.gl/1ifo5o

Ieud Monastery, 14 photos - http://goo.gl/VUPK31

New Church, Șugatag Village, 10 photos - http://goo.gl/JHptYb

The Tincu Pension- http://goo.gl/Tyr8zL

joi, 29 august 2013

Church of the Holy Rood of Patrauti-Bucovina ✥۩♚۩✥

Facebook, 5 photos - http://goo.gl/VVfhom

English and Romanian
- The church of Patrauti has the oldest original interior paintings in Moldavia and was founded by prince Stephen the Great in 1487 as nunnery, close to Moldavia's capital Suceava, where his injured soldiers could be healed after their endless battles. This little charming church is symbolic for the Moldavian style in architecture and it is famous especially for one of the interior paintings, "The Cavalcade of the Saints". Arriving here, you'll have the nice surprise to meet Father Gabriel, a real encyclopedia of the history and religious art of Moldavia. 
- Located in northern Moldavia, at a short distance from the former Princely citadel of Suceava, immersed in greenery, Patrauti is the oldest preserved among the churches built by the Moldavian Prince Stefan cel Mare (Stephen the Great, 1457-1504). The church is remarkable through the perfect proportions, the warm colors and the high artistic value of the frescoes, the whole harmony between the architecture and the paintings, and between the church and its site. Combining elements of Byzantine religious art, Gothic and Renaissance, Patrauti is considered the prototype of the “Moldavian church”. It is the oldest Orthodox church in Romania listed as UNESCO monument.

- The Slavonic inscription above the entry portal of the church: “God’s Anointed Prince Stephen, ruler of the land of Moldavia, son of Prince Bogdan, started building this house in the name of the Holy Cross in the year of 6995 [1487], June 13″. The rare Cavalcade of the Holy Cross scene in the narthex of Patrauti church, northern Moldavia: Emperor Constantine the Great, Archangel Michael and saints are departing to defend Christianity -and Moldavia- against the Turks! The votive painting in the nave, depicting the Prince Stephen the Great and his family offering the church to Jesus Christ.

- Biserica "Înălțarea Sfintei Cruci" din Pătrăuți este o biserică ctitorită în anul 1487 de către domnitorul moldovean Ștefan cel Mare în satul Pătrăuți din comuna omonimă (județul Suceava). Ea este considerată a fi cea mai veche biserică ctitorită de Ștefan cel Mare ce se mai păstrează astăzi în forma ei originară. Ansamblul bisericii "Înălțarea Sfintei Cruci” din Pătrăuți a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2004 la poziția 314, având codul de clasificare SV-II-a-A-05581. El este format din două obiective:

1 - Biserica "Înălțarea Sfintei Cruci” - construită în 1487 și având codul SV-II-m-A-05581.01
2 - Clopotnița de lemn - datând din 1725 și având codul SV-II-m-A-05581.02

- În anul 1993, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) a inclus Biserica "Înălțarea Sfintei Cruci" din Pătrăuți, împreună cu alte 6 biserici din nordul Moldovei (Arbore, Humor, Moldovița, Probota, Suceava ("Sf. Ioan cel Nou") și Voroneț), pe lista patrimoniului cultural mondial, în grupul Bisericile pictate din nordul Moldovei
- Satul Pătrăuți este atestat documentar în anii 1429-1432, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432), dar el își revendică existența încă din vremea întemeierii statului feudal Moldova. După cum afirmă tradiția locului, satul ar fi fost întemeiat prin 1330, de un anume Pătru. Localitatea se află la o distanță de 10 km de orașul Suceava, fosta capitala a Moldovei din vremea lui Ștefan cel Mare. Biserica "Înălțarea Sfintei Cruci" din Pătrăuți a fost ctitorită în anul 1487 de domnitorul moldovean Ștefan cel Mare (1457-1504). Deasupra ușii de intrare se află o pisanie în limba slavonă cu următorul text: "Io Ștefan Voievod, fiul lui Bogdan Voievod, a început a zidi acest hram în numele cinstitei cruci în anul 6995 luna iunie 12" .

- Biserica ștefaniană din Pătrăuți este cea mai veche biserică ctitorită de Ștefan cel Mare ce se mai păstrează astăzi în forma ei originară. Bisericile construite anterior de Ștefan cel Mare au fost distruse în decursul timpului și reconstruite. Vechea biserică a Mănăstirii Putna, construită în perioada 1469-1470, a fost distrusă de cazaci în 1654 și apoi reconstruită, iar Biserica "Sf. Procopie" din Bădeuți, a cărei construcție începuse cu patru zile mai devreme (la 8 iunie 1487), a fost distrusă de austrieci în 1916.
- Ștefan cel Mare a întemeiat aici singura mănăstire de maici înființată în timpul domniei sale. Aceasta era destinată foarte probabil pentru îngrijirea răniților proveniți din luptele purtate în preajma Cetății de Scaun a Sucevei. Voievodul ctitor a dăruit Mănăstirii Pătrăuți moșiile Pătrăuți și Mihoveni, cărți și vase bisericești, dar așezământul monahal a fost jefuit încă în secolul al XVI-lea.

Pastravaria si cascada din Desesti-Maramures

Facebook, 24 photos - http://goo.gl/924JFp

- Primele impresii? Sclipirile ca de fulger ale pestisorilor zglobii, iti incanta privirile, iar restaurantul maramuresean te cucereste de indata. Nu iesi bine din satul Mara, parte din comuna maramureseana Desesti, ca peisajul desavarsit a unei pastravarii amenajate intr-un loc splendid la poalele muntilor Gutai, va impresioneaza de indata. Cand ajungi acolo nu stii ce sa admiri mai intai: maiestria cu care mesterii au realizat restaurantul in stil traditional, licarerile ca de argint ale pestisorilor in lumina soarelui ori lacul pastravariei care, impreuna cu padurea din apropiere, reprezinta marturia clara ca doar frumusetea padurii poate atinge superlativul absolut. Nu incape indoiala ca povestea acestei pastravarii este una de succes.

- Acoperisul de sita, lucarnele discret, pridvorul generos cu stalpii de sustinere sculptati in lemn de brad joaca o carte castigatoare in atragerea clientilor. Tot pe lac este amenajata o terasa acoperita, realizata tot din lemn cioplit in stil maramuresean, unde in perioada sezonului cald se aduna zilnic zeci, poate chiar sute de turisti romani sau straini, la o degustare de pastrav prajit pe piatra sau la o ciorba de peste. Sa nu crezi ca proprietarii nu s-au gandit si la clientii cu altfel de pretentii culinare; ei se pot delecta i egala masura cu peisajul incantator si se pot desfata la un gulas, o friptura de porc afumat, si o tuica traditionala de Maramres. Nu-ti mai ramane decat sa pornesti la drum si sa te convingi singur de savuroasele preparate.

Cetatea de Scaun a Sucevei

 - Cetatea de Scaun a Sucevei, întâlnită și sub denumirea de Cetatea Sucevei, este o cetate medievală aflată la marginea de est a orașului Suceava (în nord-estul României). Ea se află localizată pe un pinten terminal al unui platou aflat la o înălțime de 70 m față de lunca Sucevei. De aici, se poate vedea întreaga vale a Sucevei. Este preferată folosirea termenului de Cetatea de Scaun a Sucevei și nu a celui de Cetatea Sucevei, deoarece în Suceava au existat două cetăți: Cetatea de Scaun și Cetatea de Apus (Cetatea Șcheia), ambele fiind construite de domnitorul Petru I Mușat (1375-1391).
 - Cetatea Sucevei făcea parte din sistemul de fortificații construit în Moldova la sfârșitul secolului al XIV-lea, în momentul apariției pericolului otoman. Sistemul de fortificații medievale cuprindea așezări fortificate (curți domnești, mănăstiri cu ziduri înalte, precum și cetăți de importanță strategică) în scop de apărare, întărite cu ziduri de piatră, valuri de pământ sau având șanțuri adânci.
 - Cetatea a fost construită la sfârșitul secolului al XIV-lea de Petru I Mușat, a fost fortificată în secolul al XV-lea de Ștefan cel Mare și distrusă în secolul al XVII-lea (1675) de Dumitrașcu Cantacuzino. În prezent, Cetatea Sucevei se află în ruine. Cetatea de Scaun a Sucevei a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2004, având codul de clasificare SV-II-a-A-05449 și fiind alcătuită din următoarele 4 obiective:
1 - Fortul Mușatin - datează din sec. al XIV-lea și are codul SV-II-m-A-05449.01
2 - Incinta exterioară - datează din perioada 1476-1478 și are codul SV-II-m-A-05449.02
3 - Șanț de apărare - datează de la sfârșitul sec. al XV-lea și are codul SV-II-m-A-05449.03
4 - Zid de contraescarpă - datează din a doua jumătate a sec. al XV-lea și are codul SV-II-m-A-05449.04
 - La acestea se adaugă un sit arheologic, Platoul din fața Cetății de Scaun, care este localizat la "Câmpul Șanțurilor", la marginea de est a orașului și pantele de nord ale dealului și datează din epoca medievală (sec. XIV-XVII). Acest sit arheologic are codul de clasificare SV-I-s-A-05390.
 - În anul 1388, domnitorul Petru I Mușat (1375-1391) a mutat capitala Principatului Moldovei din orașul Siret în orașul Suceava. Voievodul era căsătorit cu sora regelui Poloniei, Vladislav II Iagello (1386-1434).
 - Cetatea Sucevei (u gorodea Soceavea') este menționată pentru prima dată într-un document din 10 februarie 1388 al voievodului moldovean Petru I, în care este vorba de împrumutul (3.000 de ruble de argint frâncesc) cerut de regele Poloniei, care a oferit drept garanție de restituire a banilor provincia Pocuția. Documentul se încheie cu textul "... Și s-a scris cartea în Cetatea Sucevei, luni, în întâia săptămână a Postului sub pecetea noastră, în anul nașterii Domnului 1388". Cetatea este menționată și în alte documente moldovenești din 1393 și 1395. Ca urmare a cercetărilor arheologice efectuate aici în a doua jumătate a secolului al XX-lea, au fost identificate mai multe etape de construcție a cetății. Nu au fost identificate aici fortificații anterioare, rezultând că prima construcție fortificată datează din epoca domniei lui Petru Mușat. Cercetările arheologice au determinat faptul că aici a existat un pâlc de pădure care a fost defrișat prin incendiere în vederea ridicării construcției. Datarea construcții se datorează și descoperirii câtorva zeci de monede de argint (toate emise de monetăria voievodului Petru I Mușatinul) în cel mai vechi nivel al cetății.
- - - - - - - - - Oraşul Suceava
 - Suceava este reședința și totodată cel mai mare oraș al județului Suceava (România). Municipiul Suceava se numără printre cele mai vechi și mai importante așezări ale țării. Timp de două veacuri a fost capitală a principatuluiMoldova, iar între 17751918 a fost un oraș din Imperiul Austriac (pământurile coroanei Regatul Galiției și Lodomeriei și Ducatul Bucovinei). 
 - Municipiul Suceava se află în extremitatea nord-estică a României, în Podișul Sucevei, subdiviziune a Podișului Moldovei, la o altitudine medie de 325 metri. Localitatea se găsește la intersecția drumurilor europene E85 și E58, la distanțele de 432 km pe șosea și 450 km pe calea ferată de capitala țării, București.
 - Municipiul Suceava este reședința și totodată cel mai mare centru urban al județului cu același nume, fiind localizat în partea central-estică a sa. Localitatea a fost declarată municipiu în anul 1968, fiind cel mai vechi municipiu dintre cele cinci care se găsesc pe teritoriul județului Suceava: Suceava (1968), FălticeniRădăuțiCâmpulung Moldovenesc (1995) și Vatra Dornei (2000). De asemenea, Suceava reprezintă de departe principalul centru economic, social, politic și cultural al județului.
 Orașul (cu excepția cartierului Burdujeni) se află în regiunea istorică Bucovina, fiind localitate de frontieră austro-ungară și al doilea centru urban al Bucovinei ca mărime și importanță după capitala Cernăuți.

miercuri, 28 august 2013

Tihuta step-border between Maramures and Bucovina

Facebook, 68 photos - http://goo.gl/j3BP9D

English and Romanian - wikipedia
-The main route between Transylvania and Moldova is considered to be one of the most spectacular and difficult passersby mountain road. My dear Romania for the Bârgău Mountains Tihuţa Pass, the main route between Transylvania and Moldova, who liaises between the Bistriţa and Vatra Dornei on the DN17. Reaching the highest point of altitude 1227 m, is considered to be one of the most spectacular and difficult passersby mountain road. The way that serpentine among the wooded mountains is gorgeous, everything around is green, and after getting out of the Bistriţa forests, the eye is suddenly excited about the opening of the landscapes of Bucovina. Who goes through the Tihuţa Pass in summer or winter may not stop, even for a short while, in Piatra Fântânele(Fântânele Rock). In this small intimate resort skyline Călimanii fascism and Licoș, Rodna Mountains with snow-capped peaks, Ineu, and Ineuţ, and even the town, with the tip Munceii Heniul great, and very close to a toss of stick, waiting for the famous castle hotel Dracula, which dominates this land for a while. If you want to venture out, you can climb the Hill or Măgura Zimbrului Horse, take to Poiana Wine to reach the peak of Heat and even from Colibiţa, to go to isolated settlements such as Călimanului, hamlet (catunul) Dornişoara Marwan, to look for the fountain "La Borcut''. In this rustic place untold beautiful, where people's homes are spreaded on a large expanse, time seems abolished, landscape, quasi-wild, and tranquility, complete. 

- Principala cale de legătură dintre Transilvania şi Moldova este considerată a fi una dintre cele mai spectaculoase şi dificile trecători rutiere montane europene. Mi-e dragă România pentru Pasul Tihuţa din Munţii Bârgău, principala cale de legătură dintre Transilvania şi Moldova, care asigură legătura între Bistriţa şi Vatra Dornei pe DN17. Atingând în punctul cel mai înalt o altitudine de 1227 m, este considerată a fi una dintre cele mai spectaculoase şi dificile trecători rutiere montane europene. Drumul care şerpuieste printre muntii împăduriţi este superb, în jur totul e verde, iar după ce ieşi din pădurile bistriţene, ochiul e încântat brusc de deschiderea peisajelor bucovinene. Cine trece prin Pasul Tihuţa vara sau în plină iarnă nu poate să nu se oprească, fie şi pentru scurtă vreme, la Piatra Fântânele. Din aceasta mică staţiune intimă se întrevăd în zare Călimanii şi Suhardul, munţii Rodnei cu piscurile lor înzăpezite, Ineu şi Ineuţ, şi chiar Munceii Bârgăului, cu vârful Heniul Mare, iar foarte aproape, la o azvârlitură de băţ, te aşteaptă faimosul castel-hotel Dracula, care domină acest tinut de ceva vreme. Daca vrei să te aventurezi, poţi urca pe Dealul Zimbrului sau Măgura Calului, s-o iei spre Poiana Vinului ca să ajungi la vârful Arşiţa şi chiar la Colibiţa, să mergi în aşezari izolate precum Dornişoara Călimanului şi catunul Ciosa, ori să cauţi izvorul "La Borcut". In acest loc rustic nespus de frumos, în care casele oamenilor sunt răsfirate pe o întindere mare, timpul pare abolit, peisajul, cvasi–sălbatic, iar liniştea, deplină.

Obiective turistice in Maramures

Facebook, Maramureş, 140 photos - http://goo.gl/qeyZi5

- Obiective turistice in Maramures

- Situat in extremitatea nordica a Romaniei, la granita cu Ucraina, Maramuresul este compus din 4 zone cu evolutie distincta din punct de vedere istoric si geomorfologic, denumite"ţări":Tara Maramuresului, a Chiorarului, a Lapusuluisi a Baii Mari

ღ ¨˜”°º•..alah ja ja bin..•º°”˜¨ღ -- Rezervatii naturale:

- 1. Rezervatia Pietrosul Rodnei - Pietrosul Mare categoria a I-a IUCN (rezervație naturală strictă de tip mixt), s-a constituit ca arie protejată prin Legea 5/2000 privind aprobarea Planului de Amenajarea Teritoriului Național - secțiunea III - a zone protejate, prevăzută la poziția 2563. Rezervația Biosferei Pietrosu Rodnei este situată în apropierea localităților Borșa și Moisei având suprafața de 3300 ha și cuprinde partea nordică a munților Rodnei. Cele 3300 ha ale rezervației ocupă golul alpin și pădurile de conifere sau amestec din Masivul Pietrosu Rodnei în care se remarcă vârful Pietrosu Mare cu o înălțime de 2303 metri. Limitele ariei Pietrosu Rodnei sunt formate în Nord din formațiunile Culmea Hotarului și Piatra Albă în Est și Nord-Est de Valea Repdea. În Sud delimitarea este făcută de Muntele Gropi și formațiunea Jneapănu Bătrânii-Râpi iar în Vest de Valea Izvoru Dragoș.

- 2. Rezervatia Cornu Nedeii - Ciungii Bălăsinii este o arie protejată de interes național înclusă în Parcul Natural Munții Maramureșului, ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip faunistic), situată în județul Maramureș, pe teritoriul administrativ al orașului Borșa. Aria naturală se află în extremitatea nord-estică a județului Maramureș, în Munții Maramureșului, grupă muntoasă a Carpaților Maramureșului și Bucovinei, ce aparțin lanțului muntos al Carpaților Orientali, aproape de granița României cu țara vecină, Ucraina). Rezervația naturală a fost declarată arie protejată prin Legea Nr. 5 din 6 martie 2000 publicată în Monitorul Oficial al României Nr. 152 din 12 aprilie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - arii protejate) și se întinde pe o suprafață de 500 hectare. Aria naturală reprezintă o zonă montană constituită din ponoare, izvoare carstice (Fântâna Stanchii), văii (Cisla, Șesuri, Vulcănescu), abrupturicalcaroase (Cearcănul, Stâna Sasului, Podul Cearcănului) și căldări glaciare (partea nordică a Vârfului Jupania), cu sectoare de pășuni de munte, păduri de conifere și jnepenișuri (Cornul Nedeii, Cearcănul Mestecăniș); cu o mare diversitate de floră și faună apecifică Orientalilor.

- 3. Rezervația fosiliferă Chiuzbaia este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a (rezervație naturală de tip paleontologic), situată în județul Maramureș, pe teritoriul administrativ al orașului Baia Sprie. Aria naturală se află în partea central vestică a județului Maramureș și cea nordică a satului Chiuzbaia la o altitudine de 800 m. în partea sudică a Munților Igniș (grupă muntoasă a Carpaților Maramureșului și Bucovinei ce aparțin de lanțul muntos al Carpaților Orientali), în apropierea drumului național DN18 care leagă municipiul Baia Mare de orașul Sighetu Marmației. Rezervația naturală a fost declarată arie protejată prin Legea Nr. 5 din 6 martie 2000 publicată în Monitorul Oficial al României Nr. 152 din 12 aprilie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - arii protejate) și ocupă o suprafață de 50 hectare. Aria naturală reprezintă o zonă montană (în versantul unui deal aflat la baza Ignișului) acoperită cu arborete de fag (Fagus silvatica), stejar (Quercus robur), carpen (Carpinus betulus), paltin de munte(Acer pseudoplatanus) sau mesteacăn (Betula pendula) și un afloriment aflat în arealul acesteia (între Valea Plopilor și vârful unui abrupt stâncos cunoscut de localnici sub denumirea de Biserica lui Spiridon). Rezervația prezintă un interes științific deosebit datorită resturilor fosilifere (atribuite perioadei geologice a pliocenului) de floră (mușchi, frunze de arbori exotici, ferigi) și faună (schelete de pești și insecte fosile) depozitate în stratele de rocă.

- 4. Rezervatia arboretul de castan comestibil de la Baia Mare este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip forestier), situată în județul Maramureș, pe teritoriul administrativ al municipiulul Baia Mare. Aria naturală se află în partea nord-vestică a județului Maramureș (aproape de limita teritorială cu județul Satu Mare), în teritoriul nordic al municipiului Baia Mare, orașului Tăuții Măgherăuș și al localității Tăuții de Sus, la poalele sudice ale Munților Gutâi. Rezervația naturală declarată arie protejată prin Legea Nr. 5 din 6 martie 2000 publicată în Monitorul Oficial al României Nr. 152 din 12 aprilie 2000 (privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - arii protejate) se întinde pe o suprafață de 500 hectare și se suprapune sitului Natura 2000 - Arboretele de castan comestibil de la Baia Mare. Aria naturală situată în versantul sudic al Munților Igniș (o grupă muntoasă a Carpaților Maramureșului și Bucovinei, aparținând de lanțul muntos alCarpaților Orientali) reprezintă o zonă împădurită cu arboret de castan comestibil (Castanea sativa). Acesta vegetează în asociere cu specii destejar (Quercus robur), gorun (Quercus petraea), carpen (Carpinus betulus), paltin de munte (Acer pseudoplatanus), tei argintiu (Tilia tomentosa), cireș sălbatic (Cerasus avium) sau alun (Corylus avellana).

- 5. Rezervatia Lacul Albastru (monument al naturii) este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a III-a IUCN (rezervație naturală de tip hidro-geologic), situat în județul Maramureș, pe teritoriul administrativ al orașului Baia Sprie. Aria naturală se află în partea central vestică a județului Maramureș și cea nord-vestică a orașului Baia Sprie, la o altitudine de 500 m. la poaleleMunților Gutâi (grupă muntoasă a Carpaților Maramureșului și Bucovinei ce aparțin de lanțul muntos al Carpaților Orientali), în apropierea drumului național DN18 care leagă municipiul Baia Mare de orașul Sighetu Marmației. Rezervația naturală a fost declarată arie protejată prin Legea Nr. 5 din 6 martie 2000 publicată în Monitorul Oficial al României Nr. 152 din 12 aprilie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - arii protejate) și ocupă o suprafață de 0,50 hectare. Aria protejată reprezintă o întindere de apă (lac) de formă eliptică cu o adâncime de până la 4 m, apa provenind din precipitațiile infiltrate în lucrările unei vechi excavații miniere. Conținutul apei în sulfat de fier și melanterit, substanțe provenite de la vechea mină, conferă lacului o culoare verde-albăstruie.

- 6. Pădurea Crăiască Ocna Sugatag este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip forestier), situată înjudețul Maramureș, pe teritoriul administrativ al comunei Ocna Șugatag. Aria naturală se află în partea central-nordică a județului Maramureș în nordul Munților Gutâi (grupă muntoasă a Carpaților Maramureșului și Bucovinei, aparținând de lanțul muntos al Carpaților Orientali) pe teritoriul nord-vestic al satului Ocna Șugatag, în imediata apropiere a drumului național DN1F, care leagă municipiul Zalău de orașul Carei. Rezervația naturală a fost declarată arie protejată prin Legea Nr. 5 din 6 martie 2000 publicată în Monitorul Oficial al României Nr. 152 din 12 aprilie 2000 (privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - arii protejate) și se întinde pe o suprafață de 44 hectare. Aria naturală reprezintă o zonă împădurită, cu rol de protecție pentru arboret de gorun (Qercus petrea) și larice (Larix decidua), care vegetează în asociere cu specii de stejar pendunculat (Quercus robur cu vârste de cca. 140 de ani), tei (Tilia) și carpen (Carpinus betulus).

- 7. Peștera Vălenii Șomcutei (monument al naturii) este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a III-a IUCN (rezervație naturalăde tip speologic), situată în județul Maramureș, pe teritoriul administrativ al orașului Șomcuta Mare. Aria naturală se află în partea sud-vestică a județului Maramureș, pe teritoriul sudic al satului Vălenii Șomcutei, în apropierea drumului național DN1C care leagă municipiul Cluj-Napoca de Baia Mare. Rezervația naturală a fost declarată arie protejată prin Legea Nr. 5 din 6 martie 2000 publicată în Monitorul Oficial al României Nr. 152 din 12 aprilie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - arii protejate) și ocupă o suprafață de 5 hectare. Aria naturală reprezintă o cavernă (peșteră în abruptul stâng al Văii Vălenilor) săpată în calcare badeniene (cu alge calcaroase de tipLithothamnion calcareum) și prezintă o singură intrare, mai multe galerii, săritori, marmite, gururi și un curs de apă subteran cu debit permanent. Peștera este și sit arheologic, aici descoperindu-se mai multe resturi ceramice atribuite epocii bronzului.

- 8. Peștera cu Oase este un sistem de 12 galerii carstice, situat în sistemul carstic al Văii Minișului, în apropiere de orașul Anina, județul Caraș-Severin. Aici au fost descoperite, în 2002, cele mai vechi rămășițe din Europa ale omului modern. Fosilele, provenind de la trei indivizi (numiți de cercetători „Oase 1”, „Oase 2” și „Oase 3”), au fost datate la o vechime de 35.000 de ani, sau 40.500 folosind date calibrate. Situata la 2 km. de intersectia spre Poienile Botizii, este formata din calcare jurasice, cu forme concretionare rezultate prin depunerea bicarbonatului de calciu.

ღ ¨˜”°º•..alah ja ja bin..•º°”˜¨ღ -- Tara Maramuresului

- Maramureșul este o regiune geografică și etno-culturală alcătuită din Depresiunea Maramureșului, aflată pe cursul superior al văii Tisei, și versanții munților care o înconjoară: Munții Oașului, Gutâi, Țibleș și Rodnei spre vest și sud,Munții Maramureșului și Carpații Păduroși la est și nord. Limitele regiunii se situează între paralela 47o33' N și 40o02' N (latitudine Nordică) și între meridianele 23o15' E și 25o03' E (longitudine Estică). În lungime între Hust la Pasul Prislop sînt aproximativ 150 km iar lărgimea pe axa Nord-Sud de până la 80 km.

- Sudul acestei regiuni aparține, în prezent, României, constituind partea de nord-est a județului Maramureș, iar partea nordică, Maramureșul de Nord, este în estul regiunii Transcarpatia din Ucraina (raioanele Rahău, Slatina, Teceu, Hust). 

- Țara Maramureșului este una dintre cele mai întinse depresiuni ale lanțului Carpatic, acoperind o suprafață de circa 10000 km², în nord Carpații Orientali, între munții Oaș, Gutâi, Țibleș, Rodnei, Maramureșului și Carpații Păduroși. Este situată în partea de nord-est a munților Carpați și este împărțită în două zone de o ramificație muntoasă în bazinul superior al râului Tisa, numită culmea Pop-Ivanu (Vârful Pop-Ivan, 1937 m): partea sudică aparține României, iar cea nordică Ucrainei.

ღ ¨˜”°º•..alah ja ja bin..•º°”˜¨ღ -- Apele

- În partea de sud, principalele râuri care alimentează Tisa sunt: Vișeu, Ronișoara, Iza, râul Cosău, Mara și Valea Săpânței. Dinspre nord, după unirea Tisei Albe cu Tisa Neagră, Tisa primește râurile Cosăuț (Kosivska), Săpurcea (Râul Șopurka|Șopurka), Apșița, Taras (Teresva), Talabârjaba (Talaborul, Tereblia), Valea Neagului (Rika) și Bârjaba (Borzava).

ღ ¨˜”°º•..alah ja ja bin..•º°”˜¨ღ -- Munții

- Masivele muntoase care înconjoară zona depășesc înălțimea de 2.000 m - Pietrosul Rodnei 2.303 m, Hovârla 2.061 m în masivul Muntele Negru (Černahora) - și la această latitudine, de la 1.500 m în sus, își fac apariția pășunile alpine. Munții, care ocupă mai mult de jumătate din suprafața regiunii, sunt acoperiți de păduri de stejar, fag și molid. Lemnul care se găsea din abundență și-a lăsat amprenta aproape peste tot, de la arhitectura tradițională a caselor și bisericilor, până la vestitele porți și unelte de gospodărie.

- În 1948-1949 a fost construită calea ferată Salva-Vișeu pentru a lega Maramureșul de Ardeal, în condițiile în care legătura pe valea Tisei fusese pierdută după alipirea Maramureșului de Nord la Cehoslovacia interbelică, apoi ca provincie a Uniunii Sovietice. Sectorul avea o lungime de 63 km, cu 8 viaducte și 5 tuneluri, cel mai mare dintre ele fiind Dealul Ștefăniței și Săcel, pe sub Pasul Șetref, cu o lungime de 2400 m.Principalele trecători care fac legatura cu zonele vecine sunt înalte și în trecut erau greu accesibile: spre Moldova, pasul Prislop - 1.414 m; spre Năsăud, pasul dinDealul Ștefăniței - 1.254 m; spre Lăpuș și Cavnic, pasul Rotunda - 930 m; spre Baia Mare, pasul Pintea - 987 m (odinioară, trecerea se făcea prin [[pasul] Gutâi, la 1.109 m); spre Oaș, pasul Fărgău - 587 m, iar spre nord pasul Frasini (Iasinia) - 931 m. Intrarea de pe valea Tisei, în dreptul orașului Hust, era bine apărată de cetatea Hustului, pe un deal care domină intrarea în defileu.

- Relativa izolare a Maramureșului între acești munți a favorizat apărarea lui și conservarea formelor de organizare locale pentru sute de ani, dar și păstrarea modului tradițional de viață rustică până aproape de zilele noastre.

ღ ¨˜”°º•..alah ja ja bin..•º°”˜¨ღ -- Natura

- Pădurile Maramureșului au fost întodeauna bogate în animale sălbatice: căprioară, cerb, urs, lup, vulpe, mistreț, jder etc. și specii protejate sau aflate în pericol: râsul, capra neagră marmota, cocoșul de munte (Tetrao urogallus), vulturul auriu (acvila de munte) și cocoșul de mesteacăn.
- Bogăția vânatului din pădurile maramureșene este menționată și în prima atestare documentară, din 1229, a Maramureșului, în speță: a domeniu de vânătoare regal. Rezervarea unor zone în acest scop a făcut să se păstreze, până azi, denumiri ca Pădurea Crăiască din Ocna Șugatag. De acest aspect e legată și vânătoarea lui Dragoș Vodă, în urma căreia ar fi ajuns, potrivit legendei, în Moldova.
- Ultimul zimbru de pe teritoriul românesc a fost vânat în Maramureș în anul 1852. Capra neagră a dispărut din Maramureș, cel mai probabil, în anul 1924, din cauza braconajului practicat după primul Război Mondial, dar a fost readusă, în anii 1962-1967, în masivul Rodnei, unde specia a proliferat neașteptat de bine. Marmota a fost colonizată în 1973, cu rezultate bune. Dintre speciile de plante rare: tisa, zada (Larix decidua), zâmbrul (Pinus cembra), floarea-de-colț și laleaua pestriță. În râurile Maramureșului trăiește încă lostrița, o specie rară de somon.

- În 1930 a fost creat Parcul Național Munții Rodnei, inițial ca rezervație naturală, devenită în 1979 Rezervație a Biosferei, pe o suprafață de 46.399 hectare. În 2004 a luat ființă și Parcul Natural Munții Maramureșului pe o suprafață de circa 150.000 de hectare, fiind, după Delta Dunării, cea mai mare arie protejată din România.
- În munții maramureșeni se găsesc peșteri, chei, lacuri și formațiuni geologice, dintre care unele protejate, cele mai cunoscute fiind Cheile Tătarului și Creasta Cocoșului din munții Gutâi și izbucul de laIzvorul albastru al Izei din munții Rodnei. Rezervații naturale sunt și lacurile Tăul lui Dumitru și Tăul Morărenilor din Gutâi.
- Bogația zăcămintelor de metale neferoase, mai ales în munții de origine vulcanică, a favorizat o activitate minieră intensă, care a scos la lumină și frumusețile subpămîntene ale florilor de mină, agregate minerale formate prin depunere și cristalizare în cavitățile largi ale rocilor, numite geode.

----------puctele de atractii ale orasului Maramures sunt:

- 1. Muzeul de Etnografie și Artă Populară Maramureșană - În anul 1899 a luat ființă în Baia Mare Asociația Muzeală Băimăreană ai cărei membri au donat obiecte ce urmau a constitui primele colecții ale muzeului. Aprobarea de înființare a unei secții de etnografie și artă populară a venit abia în 1964. Activitatea științifică în organizarea colecțiilor muzeale a început în 1968, prin aranjamente expoziționale, cercetare sistematică a fenomenelor culturii materiale și achiziții, astfel încât patrimoniul muzeal numără, în prezent, peste 7.000 de piese, unele dintre ele având o valoare de tezaur. Muzeul a fost structurat pe o secție pavilionară (prin tematica elaborată de Janeta Ciocan) și o secție în aer liber (Sabin Șainelic). Secția pavilionară a fost amenajată în clădirea fostului Teatru de Vară (într-un spațiu expozițional de 500 mp) și inaugurată la 1 iulie 1978. Muzeul Satului a fost amenajat în apropiere, pe Dealul Florilor, pe o suprafață de 12 ha și a fost inaugurat în 1984.

- În Muzeul Satului sunt expuse, de asemenea, gospodării din toate cele patru zone etnografice, fiecare casă fiind înconjurată de construcții cu caracter economic. Muzeul s-a dezvoltat în jurul unei biserici de lemn ce provine din satul Chechiș (com. Dumbrăvița), localitate ce a aparținut de domeniul Baia Mare (cf. atestărilor documentare din 1566). Biserica este amplasată în această locație (Dealul Florilor - Baia Mare) din anul 1939, fiind datată 1630. Ultimele lucrări de restaurare au fost executate în 1990, iar în 1998 a fost sfințită cu hramul Sf. Mucenic Gheorghe. Construcția este compusă din pridvor, pronaos, naos și altar; a fost construită din lemn de stejar având dimensiuni relativ mici (12,45 m x 4,5 m). Învelitoarea este realizată din șindrilă de brad cu cioc. Printre monumentele de arhitectură populară achiziționate se numără casa din Cărpiniș (1758), casa Giulești (1794), gospodăria Borșa (1795), Berbești (1806), Prislop (1811), găbănașul din Chechiș(1794).

- Casa Petrova este datată la mijlocul sec. al XIX-lea. Din punct de vedere arhitectonic, este o construcție tipică perioadei respective pentru păturile înstărite ale populației din zonă. Aici s-a născut cel care a pus bazele școlii românești de stomatologie (prin înființarea Facultății de stomatologie din Cluj), dr. Gheorghe Bilașcu.

- 2. Muzeul arhitecturii populare Maramuresene in aer liber de pe Dealul Dobaies, cuprinde toate tipurile de constructii din mediul satesc
- 3. Palatul Culturii
- 4. Liceul Pedagogic 1802
- 5. Casa Memoriala a dr.Mihai Ioan de Apsa
- 6. Marea Sinagoga
- 6. Casa Memoriala Elie Wiesel-primul Sighetean laureat cu premiul Nobel pentru pace.
- 7. Gradina Morii
- 8. Inchisoarea devenita actualmente Muzeul Memorialul Durerii
- 9. Cimitirul Vesel din Săpânța-este un cimitir din localitatea Săpânța, județul Maramureș, faimos pentru crucile mormintelor viu colorate, picturile naive reprezentând scene din viața și ocupația persoanelor înhumate. Pe unele cruci există chiar versuri în care sunt amintite, deseori cu nuanțe umoristice, persoanele respective. Ineditul acestui cimitir este diferențierea față de majoritatea culturilor popoarelor, care consideră moartea ca un eveniment foarte solemn. În anul 1935, la sugestia preotului greco-catolic Grigore Rițiu, care era și profesor de română și latină, Stan Ioan Pătraș a realizat partea verticală a crucilor ceva mai lat, cu loc pentru epitaf. Din 1935 datează primul epitaf, iar din anii 1960 încoace, întreg cimitirul a fost populat cu circa 800 astfel de cruci, sculptate din lemn de stejar, devenind un muzeu în aer liber de natură unică și o atracție turistică. Unele cruci sunt pictate pe ambele părți. Pe o parte este plasată o descriere a vieții celui îngropat, iar pe celălalt o descriere a motivului.
- 10. Mănăstirea Săpânța-Peri, in anul 1391, nepoții lui Dragoș Vodă au dăruit Mănăstirii Săpânța-Peri terenuri și bunuri, fiind ridicată o biserică din piatră. Timp de 312 ani, în această biserică din piatră și-a avut sediul Episcopia Română a Maramureșului. Mănăstirea purta pe vremea voievozilor Dragoșești hramul Sfântul Arhanghel Mihail. La Săpânța-Peri au fost traduse și copiate în română pentru prima dată „Psaltirea”, „Evanghelia”, „Legenda duminicii”, „Codicele Voroțean” și „Faptele Apostolilor”. Pecetea timpului a dus la distrugerea mănăstirii în anul 1783.

 - Mănăstirea Săpânța Peri a fost înființată în anul 1997, în hotarul satului Săpânța, din dorința de a reînnoda tradiția istorică a vechii Mănăstiri Sfântul Arhanghel Mihail, din Peri, Maramureș, astăzi pe teritoriul Ucrainei. Ctitorită de părintele paroh Grigore Lutai, după planurile arhitectului Dorel Cordoș, Mănăstirea Săpânța Peri a primit, din anul 2005, o obște de maici, care a continuat lucrările de construcție începute anterior. Biserica în stil maramureșean a mănăstirii a fost placată, inițial, cu 8,5 kilograme de aur, iar crucea, înaltă de șapte metri, la rândul ei, învelită cu patru kilograme de aur. Construcția se află pe malul Tisei și fost realizată între anii 1998 și 2003. Turla mănăstirii este vizibilă de la o distanță de cinci kilometri peste Tisa și poate fi admirată de românii din Transcarpatia, regiune a Maramureșului istoric rămasă în Ucraina. În prezent mănăstirea găzduiește 6 măicuțe, stareță fiind monahia Agnia Ciuban.

- 11. Vadu Izei este un sat în județul Maramureș, Transilvania, România. Este reședința comunei Vadu Izei.
- 12. Bârsana este un sat în județul Maramureș, Transilvania, România. Este reședința comunei Bârsana. Prima menționare documentară a localității datează din 1326. În prezent Bârsana este una dintre destinațiile preferate ale pelerinilor și turiștilor din țară dar și din străinătate datorită bisericii din lemn, a Mănăstirii Bârsana, dar și a portului popular, a porților sculptate în stil maramureșean și nu în ultimul rând a bucătăriei din această zonă. De altfel Valea Izei, prin concentrarea de localități de pe cursul ei, oferă călătorului o incursiune în toate aceste elemente atât în Bârsana cât și în celelalte localități.
- 13. Mănăstirea Bârsana este o mănăstire ortodoxă din România situată în comuna Bârsana, județul Maramureș. Primele atestări documentare ce fac referire la Mănăstirea Bârsana datează din 1390; într-un document din 21 iulie 1390, referitor la propietățile familiei voievodale Dragoș, este menționat un drum care se bifurca, conducând pe un braț in satul Bârsana, iar pe celălalt la mănăstire. Tot în acest document sunt menționate și Valea Mănăstirii și Dealul Popii.

- Într-un act de proprietate, din 6 noiembrie 1405, se menționează un "camp al mănăstirii". Alte mențiuni referitoare la mănăstire sunt descoperite în acte de proprietate ale familiei voievodale Dragoș, între anii 1408-1480, ultimul act făcând referire la Bartolomeu Dragfi, voievoid al Transilvaniei. În folclor se spune ca mănăstirea fost mai întâi construită în Valea Slatinii, pe malul stâng al Izei și strămutată ulterior pe malul drept, în locul numit mai târziu Podurile Mănăstirii. Mănăstirea Bârsana a fost construită la mijlocul secolului al XVI-lea,de către familia lui Dragoș voievod, pe una din proprietățile acestora.

- Vechea mănăstire, cu hramul Sfântul Nicolae, era unul dintre cele mai importante edificii de cultură din Maramureș, dat fiind că multă vreme a fost rezidența episcopilor ortodocși . Ultimul episcop ortodox care a locuit la vechea mănăstire este Gavril Ștefanca, menționat in izvoare istorice din anul1738; este de altfel ultimul episcop ortodox din regiune, după ce greco-catolicismul s-a instaurat în zonă, odată cu ocuparea Maramureșului de către Imperiul Habsburgic. Mănăstirea va rămâne de rit ortodox până în anul 1791, în ciuda presiunilor făcute asupra lăcașelor de cult ortodoxe. În anul 1791, patrimoniul mănăstirii este confiscat de Imperiul Habsburgic iar mănăstirea trece in proprietatea Episcopiei Rutene a Muncaciului, ultimii călugări refugiindu-se la Mănăstirea Neamț.

- Documente datând din secolul al XVIII-lea menționează călugări precum: Pahomie, preot în anul 1745, Grigoraș, preot în anul 1757, Atanasie, preot în anul 1769, 1776-1777, Varvara (de origine greacă) și Partenie, în anul 1776 și Lerotei cu alți trei călugări în 1777. Numărul călugărilor se reduce însă tot mai mult, astfel că în anul 1787 nu sunt menționați decât doi locuitori. Vechea Mănăstire Bârsana a fost cea ma importantă școală de preoți din zonă și lăcaș de cultură pentru regiune. Aici se puteau găsi cărți de cult în limba română, aduse din Moldova și Țara Românească. Mănăstirea avea propriul său atelier unde erau pictate icoanele.

- 14. Biserica de lemn din Rozavlea, comuna Rozavlea, județul Maramureș, datează din anul 1717. Are hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul MM-II-m-A-04621. Comuna Rozavlea este una dintre vechile așezări din Maramureșul istoric, locuită de „dacii liberi” și de urmașii lor români din cele mai vechi timpuri. În vremea cnezatelor și voievodatelor, Rozavlea a făcut parte din cnezatul de vale al Bogdăneștilor, fiind menționată printre satele stăpânite de Iuga, fratele lui Bogdan, înainte de anul 1353, an în care se dă fiilor lui Iuga, Ștefan și Ioan. După anul 1424, așezarea devine centrul domeniilor urmașilor lui Iuga „possessio Rozalya”. Biserica datează din anul 1717 și, după tradiție, a fost adusă dintr-o altă localitate maramureșană și ridicată pe locul vechii biserici din lemn distrusă de tătari. Tot prin tradiție, Rozavlea fiind domeniu voievodal, a avut și o mănăstire, până astăzi existând în partea de jos a localității locuri denumite ca „șesul mănăstirii” și „dealul călugărului”. Biserica este construită din lemn de brad, de către meșteri anonimi, în stil specific maramureșean. Pictura a fost executată pe pânză lipită de pereții interiori ai bisericii, de zugravi necunoscuți. Iconostasul a fost zugrăvit de Ioan Plohod din Dragomirești în anul 1810. Ultimele restaurări s-au făcut în anii 1981 și 2008.

- 15. Biserica de lemn din Șieu, comuna Șieu, județul Maramureș, datează din anul 1760. Are hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul MM-II-m-A-04756.

- 16. Biserica de lemn din Bogdan Vodă Sf. Nicolae din Cuhea (azi: Bogdan Vodă, Maramureș) se crede că a fost construită în 1718. Spre deosebire de majoritatea bisericilor maramureșene, aflate pe coline, biserica Sf. Nicolae se află în mijlocul satului, în mijlocul cimitirului vechi. Pereții sunt construiți din bârne cioplite, fără decorațiuni, singura excepție fiind frânghia răsucită sculptată, care înconjoară biserica. Pereții interiori au fost pictați în 1754 la comanda ctitorului nobil Vasile Săpânțan. Biserica de lemn a fost declarată monument prin Legea nr.5/2000 privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului național. Localitatea este atestată la 1353 cu denumirea Cuhea.

- Denumirea de Bogdan Vodă provine de la numele celui care a intemeiat Moldova la 1359, plecând din această așezare, ce era centrul cnezatului de pe valea Izei. Numele localității Cuhea apare prima dată în documente în anul 1353, într-una din cunoscutele Diplome maramureșene, dată de regele Ludovic I, românilor Ioan și Ștefan, fii ai lui Iuga și nepoti de frate ai lui Bogdan. O diplomă de mare importanță, document istoric, este diploma regelui Ludovic I al Ungariei, din 2 februarie 1365, prin care “moșia Cuhea” este confiscată de la Bogdan (care trecuse în Moldova) și este dată voievodului Balc și fratilor săi Drag, Dragomir și Ștefan. Balc era fiul lui Sas și nepot a lui Dragoș. Este vorba de luptele date în Moldova de către urmașii lui Dragoș, supuși ai regelui maghiar, împotriva lui Bogdan care i-a biruit. Balc și ai săi s-au întors înMaramureș. Prin aceste acte regale, Cuhea intra în istorie prin vechime și importanță. Cuhea a fost stăpânită de voievozi maramureșeni, rămânând în stăpânirea urmașilor lui Sas până la începutul secolului al XV-lea.
- Biserica de lemn cu hramul „Sfântul Nicolae” ridicată la 1718, pe locul celei vechi, arsă de tătari la 1717 este reprezentativă pentru arhitectura bisericilor de lemn de tip maramureșean datorită corpului său rotund, înălțat în două trepte, având acoperișul cu poală dublă, susținut de console extinse în trepte egale, pe sub care se desfășoară o torsadă în relief, ce înconjoară pereții exteriori ai treptei inferioare.

- 17. Biserica veche din deal de la Ieud a fost construită de familia nobilă locală Balea la începutul secolului al XVII-lea. Biserica datatå din a doua decadă a secolului al XVII-lea, fiind cu un secol mai veche decât biserica de lemn din șes, a doua biserică de lemn din sat și una dintre cele mai vechi păstrate în Maramureș.


- În austeritatea ei exterioară, încălzită în interior de cioplitura consolelor și de culorile vii ale picturii murale, biserica de lemn din Ieud Deal reprezintă un vârf al artei și tehnicii de a construi biserici de lemn în Maramureș. Valoarea ei este dublată de un ansamblu pictural de cea mai bună calitate, cea mai reprezentativă operă a cunoscutului zugrav itinerant local Alexandru Ponehalschi. Biserica a fost inclusă în 1999 de UNESCO pe lista monumentelor cu valoare de patrimoniu cultural mondial, împreună cu alte șapte biserici de lemn din Maramureș.

- 18. Biserica de lemn din Botiza, județul Maramureș, a fost construită în 1699 în Vișeul de Jos la comanda nobilului Ștefan Pop. Biserica a fost transferată în1899 în Botiza unde a înlocuit o veche biserică de lemn de la sfârșitul secolului 16. Lăcașul are hramul Sfintei Paraschiva și figurează pe lista monumentelor istorice, cod LMI MM-II-m-A-04528.

- Vechea biserică de lemn din Botiza, care nu trebuie confundată cu cea de astăzi, a fost demolată acum un secol și donată ca material de construcție la ridicarea școlii confesionale din Hoteni. În urma demolării fostei școli, în 1997, s-a creat posibilitatea de a cerceta materialul demontat și a scoate la lumină, datele acelei biserici necunoscute. Au fost studiate și documentate câteva bârne, iar din trei dintre ele au fost luate probe pentru datări dendrocronologice. Datele noi obținute completează și corectează descrierile bisericii păstrate în trei documente din secolul XIX.

- În urma identificării amplasamentului în vechea construcție a câtorva bârne și cu ajutorul datelor din documente este propusă o reconstituire a planului și elevației bisericii. De asemenea se poate stabili tipul de cheotoare folosit și se pot urmări o serie de rafinamente de tehnică de lucru și elemente de decor ale meșterilor lemnari.

- 19. Biserica de lemn din Săliștea de Sus, Nistorești, orașul Săliștea de Sus, județul Maramureș, datează din anul 1680. Are hramul „Sfântul Nicolae”. Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul MM-II-m-A-04633. Localitatea a fost atestată la 1365. Biserica de lemn, cu hramul „Sfântul Nicolae”, a fost construită pe la 1680 de către o familie înstărită, descendentă a unui anume Nistor, de unde și denumirea bisericii, zisă a Nistoreștilor. Ctitoria Nistoreștilor este biserica mai nouă a localității, după cum reiese din mai multe însemnări pe marginea unor vechi tipărituri: „Cumpărat-au aciastă anume Penticostariu Nistoru Ilieșu și cu soțu său Porhiru ... și au datu pomană la biserica cea nouă din Seliște...văleat 1753.” A fost construită pe un loc ridicat, în partea de sus a localității Săliștea de Sus, pe partea dreaptă a văii. Construcția din lemn de brad, adus din locul numit „Gruiul Rusului”, a fost incendiată de tătari la 1717, fiind salvată de o femeie care a cărat apă cu găleata până a stins focul, spune legenda.

- 20. Mocănița este un tren de linie îngustă, care circulă în regiunile de munte. Calea ferată forestieră pe ecartament îngust din județul Maramureș, care merge din Vișeu de Sus, pe Valea Vaserului, până în Carpați, la stația Coman, aproape de granița cu Ucraina.